”Planeta azi și mâine”

Cum văd tinerele generații viitorul Pământului

aprilie - mai 2019

Asociația ACVO și compania ApaVital organizează prima ediție a concursului ”Planeta azi și mâine”,  destinat elevilor de clasa a IV-a din municipiul Pașcani și suburbii.  Scopul acțiunii este de a afla viziunea copiilor despre felul în care ar trebui să arate Pământul pentru a asigura un viitor adecvat tinerelor generații.

La concursul care se va desfășura în perioada 17 aprilie-14 mai vor participa 241 de copii din 10  clase din municipiul Pașcani  de la Liceul Teoretic ”Mihai Costin”, Liceul Tehnologic Economic ”Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială ”Iordache Cantacuzino”, Școala Gimnazială Gîștești, Școala Gimnazială Lunca Pașcani și Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc” . Elevii din fiecare clasă înscrisă la competiție vor trebui să lucreze în echipă și să realizeze câte două machete care să reflecte felul în care văd ei planeta acum și felul în care și-ar dori să arate planeta în viitor, ținând cont de tematica proiectului: viziunea tinerelor generații asupra consumului exagerat de resurse.

”Suntem conștienți de faptul că, prin ceea ce facem astăzi, influențăm viitorul copiilor, așa că vrem să aflăm cum văd ei efectele acțiunilor noastre și, mai important, unde cred elevii că ar trebui să lucrăm pentru a le asigura un mediu curat și sănătos. Pe de altă parte, vrem să încurajăm munca în echipă, să arătăm acestor copii cât de importantă este colaborarea în clasă, la școală și lucrurile minunate ce pot fi construite împreună cu colegii ”, a spus dr.ing. Mihail Doruș, Președintele Asociației ACVO.

 

Machetele, realizate din materiale reciclabile,  vor fi expuse în perioada 14-16 mai în holul Primăriei municipiului Pașcani, iar premierea va avea loc pe data de 16 mai, pe esplanada din fața instituției publice.

ViewDocument.jpg

©2018 by acvo. Proudly created with Wix.com

download.png