top of page

Mai, 2024

 100 DE COPII AU ÎNVĂȚAT CUM SĂ FIE PRIETENOȘI CU NATURA

                  Aproape 100 de elevi de la  școli din Costuleni și Popricani au participat la a patra ediție a proiectului ”Prieteniii Naturii”, implementat de Asociația ACVO pentru a marca Ziua Planetei, sărbătorită anual pe data de 22 aprilie. Elevii au văzut un film animat cu sfaturi pentru protejarea planetei, au primit cărți de colorat cu povestea picăturii de apă, cărți cu activități interesante despre mediu, recipiente pentru apă care au înlocuit PET-urile folosite la școală și au discutat cu echipa ACVO despre importanța modelelor de bune practici.

                   AVI este o picătură de apă născută într-un nor mic, alb și pufos care se plimbă cât e ziulica de mare pe deasupra orașelor, câmpiilor și pădurilor. Este însă înghițită de un nor mare și negru, care o eliberează dupa ceva timp pe pământ, unde cade într-o băltoacă. Tare mai era supărată picătura de apă pentru că avea acum hăinuțele murdare, însă nu a avut timp să se gândească prea mult pentru că a fost luată într-un vârtej, împreună cu alte milioane de picături, și dusă într-o stație de tratare a apei unde, după mai multe operațiuni, a devenit curată ca lacrima, numai bună de băut. Și foarte fericită că poate ajunge în casele oamenilor, unde să întâlnească o grămadă de copii.

               Aventura lui AVI a fost prezentată, în perioada noiembrie-decembrie 2019, elevilor din clasele 0-IV de la Școala Primară ”Gheorghe Asachi”, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială ”Mihai Codreanu” și Școala Gimnazială Chicerea, structura Goruni. Înainte de a îmbrăca hainele pentru spectacol, actorii au interacționat cu micuții, cărora le-au explicat cum pot folosi apa în mod eficient, cum pot economisi zi de zi, de ce apa nu are gust, miros, culoare și cum se traduce acest cuvânt în mai multe limbi de circulație internațională. 

              Acțiunea a avut loc în rândul elevilor din clasele a III-a și a IV-a de la Școala Gimnazială Costuleni  și de la Școala Gimnazială Popricani. Înainte de vizionarea filmului, micuții elevi au povestit despre modalitățile în care ei încearcă de protejeze mediul, de la plantarea unui copac și colectarea selectivă, până la economisirea resurselor prin mici gesturi făcute în fiecare zi. Iar desenele realizate de aceștia au arătat cunoașterea problemelor cu care ne confruntăm din cauza comportamentelor distructive: poluare masivă, gunoaie, alunecări de teren. Fimul animat, realizat pe înțelesul copiilor, și cărțile despre mediu au completat discuțiile cu echipa ACVO, concentrate în jurul ideilor de economisire, protejare a tot ce înseamnă viață și explicarea importanței fiecărui gest pentru atingerea dezideratului celor mici și mari deopotrivă: o planetă primitoare.

Proiectul ”Prietenii naturii”face parte din seria acțiunilor ACVO dedicate mediului înconjurător. 

ViewDocument.jpg

©2025

download.png
bottom of page